Pot sa Te privesc

De obicei de ce ti-e frica nu scapi…

In timp ce ma pregateam sa ies in oras mi-a trecut prin minte, ce s-ar intampla daca il intalnesc azi pe “el” in oras. Oare i-as raspunde cu un salut in cazul in care m-ar saluta, sau as putea sa-l intreb aceea intrebare pe care mereu io puneam? “cum mai esti?” iar el incepea cu a-mi povesti ce gandeste si problemele lui…si mie imi facea placere sa il ascult, puteam sa o fac ore intregi, si sa incerc sa-l ajut. Dar de data aceasta nu ar mai fi la fel… pentru ca nu as mai avea curajul sa il intreb. Ma speriasem la acest gand, si incercand sa-l alung ca si cum ar fi fost cel mai rau gand… imi spunem ca nu se va intampla nimic de acest gen.

Pentru ca incepe scoala am iesit cu o prietena la cumparaturi. Intrasem intr-un magazine de pantofi. Povesteam si cautam ceva pe plac… poate poate reusim si cumparam ceva. Tare bine ar fi sa-mi cada hainele cumva din cer, sau prin magie, eu doar sa platesc. Urasc sa merg la cumparaturi, e stresant si obositor. La fel cum ma si simt dupa o zi de alergatura, si dupa o zi ca aceasta…

– D. ce zici, iti plac? Ii spusesem prietenei mele in timp ce priveam spre o pereche de sandalute rosi, albe, albastre si negre.

– Neah, prea coloratii…plus e toamna deja. Zise ea plecand mai departe. Urcasem niste trepte si ajunsesem aproape de raionul pentru barbati. In timp ce D. cauta ceva frumos , eu ma gandisem sa fac altceva.

– D. eu merg pana la biblioteca, aici, aproape, pana tu te mai uiti …( si in acel moment vazusem perechea accea de ochii caprui inchis, ochii aceea pe care ii stiam foarte bine. Il vazusem pe el, iar el privea si el spre mine, privirile ni s-au intersectat, nu stiu la ce se gandea, nu stiu la ce ma gandeam stiu doar ca era el, si ca eu uitandu-ma la el pierduta, totodata contiunam sa-i povestesc D.-ei ceea ce voiam sa fac, dar asta fara sa-mi iau privirea de la el. Iar el se uita si el, si amintindu-mi postura in care eram, nu-mi dau seama cum de nu m-am rusinat, cum de nu mi-am ascuns privirea, cum am putut sa stau asa si sa-l privesc neintrerupt in timp ce el facea acelasi lucru? Nu pot realiza, asta nu sunt eu… mai ciudat e ca nu ma gandeam la nimic decat ca il vad, dupa atata timp…dupa mai mult decat 11 saptamani… Si totusi, continuam sa-i povestesc prietenei mele ce voi face in cateva secunde.)… duc aceasta carte, si ma intorc da? Draga mea sa gasesti ceva da? Vin imediat….. repede.

Facusem un semn ca vin imediat, neluandu-mi privirea de la el. Apoi fara sa privesc in nicio parte, am pornit spre usa, cu rapiditate, iesisem pe usa, fara sa ma uit inapoi, fara sa mai incerc sa-l privesc sa-mi dau seama macar daca era el cu adevarat. Coborand scarile simteam ca inima imi batea cu putere, acuma da, acuma eram speriata. Nu stiam de ce, de faptul ca as fi putut sa vorbesc cu el? Trecusem strada si intrasem in biblioteca. Acuma probabil el crede ca am plecat din cauza lui,. Dar eu chiar voiam sa plec din magazin pentru a returna cartea. Ce sa cred? Soarta decide ca fix in acel moment sa il intalnesc? O sunasem pe D. sa-mi confirme ca el era acolo. Asa era, era acolo, nu era doar imaginatia mea… bineinteles, ea a inceput sa ma intrebe ca de aceea am plecat asa de repede…. Iar eu am spus un nu prea convingator “nuuu”.

Mereu mi se intampla, mi-e frica de ceva, am siguranta ca se va intampla, dar si speranta ca se poate sa nu se intample. Desigur, se intampla.

Restul zilei nu am putut sa ma gandesc la nimic altceva decat la el, la ochii lui, la parul lui negru, la faptul ca nu am reactionat bine, la faptul ca eu chiar am probleme ca poate ar trebui sa nu-mi mai pese atat, dar nu e asa usor sa renunti; si la intrebarea ca daca nu plecam de acolo atat de repede, poate s-ar fi apropiat sa ma intrebe “cum mai sunt”.

Vara 2010

Vara 2010…

16 ani…, care par a fi trecut in cateva clipe.

O vara putin ciudata, plina de vise, sperante , iluzii, chef de viata desi uneori mai putin, presarata cu idei, ganduri, trairi pe care nu le-am mai experimentat. O fi din cauza ca am mai crescut putin, faptul ca vara aceasta mi s-a parut una care putea fi cu totul alta?

O persoana azi tinand un discurs in fata mai multor oameni vorbise atat de frumos despre oameni si despre faptul ca trebuie sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti, si ca doar asa poti sa-l iubesti pe Dumnezeu, doar iubind omul, semenul tau. Mai spuse acest barbat trecut prin viata, acest om, ca “ sufletul omului este izvorul pur de tamaduire al acestui pamant”, cu parerea de rau de a fi constat ca omul se afla intr-o continua decadere si doar prin iubire se mai poate salva. Acest om a vorbit atat de frumos despre iubire incat stiu sigur ca in tot timpul in care el vorbea eu nu m-am gandit la nimic altceva decat la acele vorbe care ieseau atat de frumos din sufletul lui, se vedea ca vorbeste sincer. Destul de rar intalnesti astfel de oameni. Prima persoana din vara asta care m-a ajutat in privinta unui lucru…

Si planuiam o vara cu totul altfel, credeam ca voi avea mai mult timp pentru a mai citi cate ceva, mai mult decat credeam ca ma voi distra mai mult cu prieteni, ca am sa ma distrez mai mult, ca nu voi suferi pentru o persoana, ca ma voi schimba din anumite puncte de vedere, ca voi invata sa nu-mi pese atat de mult parerea celorlati.

Insa vara asta am ras mult… datorita prietenilor mei care nu ma lasa o clipa sa stau trista, si le multumesc mult, spuneam mereu ca vreau sa vad un zambet magic si l-am vazut, de fapt am vazut mai multe zambete magice. Magia da… imi place sa cred ca e pretutindeni, in mine, in tine, in noi, in tot ce ne inconjoara.

Si vara aceasta a fost plina de simtaminte care m-au facut sa ma simt mai vie. Cine a zis ca nu simti ca traiesti decat atunci cand esti fericit? Durerea, faptul ca suferi te face sa te simti mai viu ca orisicand, la fel cum faptul ca te simti atat de fericit si iti spui ca mai multa fericire nu poti simti. Si vara s-a terminat lasand trecere toamnei timpurii care pune stapanire pe mine cu fiecare zi mai mult… e tot mai frig pe zi ce trece. Si odata cu toamna incepe scoala… O noua lupta cu tot ce implica viata de adolescent. Viata asta are atat de multe carari incat nu sti pe unde sa o apuci, iar orice ajutor din partea oricui e de prisos. Trebuie sa iei hotararea, care e ea, de unul singur, alta solutie nu exista.

Sentimente

Sa zambesti cu adevarat

Sa visezi, dar sa nu ai la ce

Sa iubesti, dar sa nu ai pe cine

Sa adori , dar sa nu simti

Sa doresti, si sa primesti.

Fericirea sa se citeasca pe chipul tau,

Fiinta muritoare…

Cand de fapt simti tristete.

Sa-ti daruiesti inima constient,

Om cu suflet,

Cu speranta ca poate ai sa o primesti inapoi .

Sa simti ca inima-ti tresare,

Creatura pamanteasca,

La vederea fiintei iubite.

Sa incerci sa dai timpul inapoi,

Fiinta necunoscatoare

Cand de fapt vrei sa-l retii pe loc.

Ai simtit vreodata aceste trairi?

Daca da, atunci esti simplu: om.

Un om cu aceste sentimente

La fiecare pas, privirea tradeaza.

Iar aceste sentimente nu cruta pe nimeni.