Zbor in jos


Din biblioteca judeteana iesise o fata. Parea cumva tulburata ca si cum ceva sau cineva ar fi ranit-o intr-atat incat corpul ei sa inceteze sa mai simta vreo durere. Telefonul ei suna. Privirea i se incrunta, asculta cu atentie o voce atat de cunoscuta ei si in acelasi timp gandindu-se cat de mult se inselase in privinta a atat de multe lucruri.

Trebuia sa traverseze o sosea, insa se grabea iar neatentia o costase. In timp ce traversa o masina o lovise din plin.Impactul fusese prea puternic, fata cazuse la pamant.

Cateva minute mai apoi avu simtire, atat ii trebui sa se trezeasca. Deschise ochii si prvise in jur, o multime de oamenii s-au adunat in jurul ei, in timp ce cativa medici incercau sa o readuca la viata. “ Ce se intampla?” isi zise fata. Privise in jur si vedea ca toata lumea ramanea in urma, cumva zbura, cumva se indeparta din ce in ce mai mult de acea multime. Realizase ca cea pe care medici incercau sa readuca la viata era ea si ca ea privea la propria scena a mortii.

Sufletul ei isi lua zborul, un zbor lin si atat de linistit.

Ajunse in cer, gandea ea. Acolo vazuse o poarta imensa alba si nimic altceva in jur. Privea pierduta imprejurul ei, insa nu era nimic care ar putea sa-i spuna ce ar putea sa faca. Usile acelei imense porti se deschideau incet scotand un zgomot infernal.

Ah, cat de urat scartaie aceasta poarta. Nu a mai fost deschisa de foarte mult timp sa sti… spuse o persoana cu un glas bland menit sa te linisteasca.

Fata privea nedumerita la aceea persoana intrebandu-se cine ar putea fi.

Sunt Sf. Petru si te afli la portile Paradisului, spuse din nou acea persoana.

Mirarea si surprinderea fetei erau perfect vizibile.

Cum te numesti? intrebase Sf. Petru desi era evident ca era o intrebare fara rost.

Nu… nu stiu… spuse fata, atat de surprinsa ca nu stia cine este. Cautand in mintea ei, realizase ca nu stie absolut nimic despre ea, cine este, de unde vine. Cum se poate? Nu-mi amintesc nimic…

Asta pentru ca nu traiesti, nu existi. Insa se pare ca viata ta e acum la cumpana, va trebui sa alegi intre a fi fericita aici in paradis, dar fara sa cunosti deosebire intre sentimentele iubire, prietenie, bunatate, sentimentul de bine si a te intoarce inapoi pe pamant la viata ta atat de complicata.

Speriata inca de faptul ca uitase tot, privea spre Sf Petru fara sa scoata un cuvant.

Paradisul exista cu adevarat? Nu exista rai si iad? Intrebase ea cu voce tremuranda.

Nu exista rai si iad, exista doar bine si rau, daca ai facut bine, daca ai fost o persoana buna in viata ta atunci ajungi in Paradis insa daca ai facut rele si ai uitat sa iubesti semenul tau ca pe tine insuti te vei intoarce pe pamant pentru a-ti rascumpara greselile. Dumnezeu iubeste atat de mult omul incat nu ar putea sa faca asa o delimitare : rai pentru cei buni si iad pentru cei rai, asa ca cei care nu au dus o viata buna se intorc pe pamant sa traiasca inca o data si inca o data de atatea ori cate este nevoie pentru a- ti rascumpara greselile. Sufletul care se reintoarce pe pamanat este mai greu, este mai dificil, sufera mai mult si resimte greutatile vietii pe pamant permanent. Cea mai rea pedeapsa pentru om este accea de a-si trai viata si de a avea libertatea sa o traiasca pe constiinta si vina lui. Sufletul tau e un suflet batran. Ai gresit mult in alte vietii insa aceasta a fost cea mai grea dintre toate. Ti-ai rascumparat greselile si acum esti un suflet curat. Ai alegerea: zbori in sus? Spre paradis ? Sau zbor in jos? Alegi viata pe pamanat alaturi de toti cei pe care ii iubesti?

Ascultand cu luare aminte vocea blanda a Sf. Petru fata cazuse in genunchi si privind la mainile ei isi aduse aminte de atingerea calda a unei persoane, apoi auzise un strigat: “Vino inapoi. Avem nevoie de tine. Eu am nevoie de tine…!”. Se cutremurase simtind fiorii ce o trecusera la auzul acelei vocii. Apoi isi aduse aminte de mama ei, de familia ei, de prietenii ei, de noptiile cand statea si privea la cerul senin si la luna atat de adorata de ea. Isi aminti cat de frumoasa e gandirea omului cate lucruri ascunse poate avea, cate locuri frumoase exista pe pamant si ca oricate greutati ar avea aceasta viata pamanteasca totul se merita. Frumusetea vietii pe pamant nu poate fi comparata cu nicio alta fericire. Fericirea de a trai nu se compara cu nicio fericire paradisiaca.

Cu lacrimi in ochii fata se ridicase si se indreptase spre Sf. Petru si ii spuse:

Vreau sa ma intorc, mi-am adus aminte, vreau sa traiesc, vreau sa iubesc si mai important nu vreau ca cei dragi sa sufere. Vreau zbor in jos, cu pretul pe care trebuie sa il platesc, viata pe care o voi infrunta. Voi reusi.

Sf. Petru zambise si in sinea lui stia ca asta va alege fata. Si usa incepuse sa se inchida din nou cu un zgomot infernal.

Sufletul fetei se indreptase spre pamant. In cateva clipe monitorul cardiac incepuse sa dea semne de viata.

Traieste! Spuse unul dintre paramedici.

Slava Domnului! Raspunse un baiat care plangea si tinea stransa mana fetei.

Fata deschise ochii. La capul ei statea acel baiat.

Multumesc ca ai ales sa ramai cu mine…

Am ales cu adevarat bine… spuse fata in soapta.

Uneori e nevoie de o intamplare puternica care sa te marcheze pentru ca sa te faca sa vezi adevaratele valori ale vietii. Mereu ai de ales. Tu ce alegi? Zbor in suss au zbor in jos?

Anunțuri

Ganduri

Te-ai gandit ca poate faci un rau, neintentionat…? Sau incerci sa protejezi persoana de langa tine dar nu poti, unele imprejurari nu te lasa sa faci ce inima ta te indeamna. Si atunci te simti vinovat, simti ca gresesti si ca pana la urma chiar daca ai incercat, ai incercat sa ajuti nu ai reusit. Desi era datoria ta sa iti faci griji pentru persoana de langa tine.

Cineva a spus: „cum poti iubi pe cineva care nu e langa tine?” si altcineva a spus: „ce rost are sa iubesti acea persoana care nu te iubeste inapoi?” M-am speriat putin cand am auzit aceste intrebari… La prima intrebare am raspuns ca poti iubi pe cineva chiar daca e atat de departe incat  nu-ti poti imagina, poti iubi pentru ca daca simti ca nu poti uita, nu poti ingropa amintirea aceea si mai mult decat atat nu vrei sa ingropi acea amintire. La cea de-a doua intrebare ma gandeam ca iubirea nu cere nimic in schimb, deci a iubi pe cineva nu inseamna a primi neaparat ceva inapoi, iar o iubire adevarata poate intodeauna sa dureze si fara sa primeasca ceva in schimb. Insa acesta era doar gandul meu, raspunsul era ca da… desigur, nu are nici un rost sa iubesti pe cineva care nu te iubeste inapoi.

Azi mi-am amintit prima data cand mi-a zis ca pleaca urmatoarea zi. Am simti ca ceva s-a rupt fara sa aud insa. De ce ai aprins scanteia fericirii dar nu ai lasat-o sa dea nastere unui foc? Si intr-o clipa totul s-a frant, intr-o singura clipa. Azi mi-am amintit, pentru ca tot azi mi-a zis din nou ca pleca dupa ce  s-a intors pentru cateva zile.

O intrebare persista in mintea mea: cum poti sa te desparti de cineva daca ti-a patruns in suflet, cum poti sta departe de acea persoana?

Cred ca totusi, singura cale e sa uiti, sa-ti pui nadejdea in timp, cel care te va ajuta.  Si daca incerci sa nu ranesti acea persoana de langa tine, deloc, va fi mai usor? Sentimentul de iubire e mai tare daca te gandesti ca el/ea nu stie? Ca nu stie ca tu nu te simti bine, ca nu dormi bine, ca te trezesti de mai multe ori intr-o noapte, ca fiecare zambet si suras al tau are partea lui de amaraciune sau ca pur si simplu esti apatic. E cumva mai puternic sentimetul acela?

O poveste fara titlu (II)

Matei nu simtise nicodata cate simtise in acel moment.  Avea in fata lui, in imaginatia lui, in feeria lui pe ea. Un sentiment cu totul necunoscut il cuprinse, sentimentul de fericire. Nu avea in conceptie decat un fals al acestui sentiment, o mica idee despre fericire. Simplul fapt ca aceea fata exista cu adevarat, mai ales ca se afla la cativa pasi distanta, ca este bine, il facea si pe el sa se simta bine.  Apoi, o teama ii traversa corpul. Daca in dorinta lui nestapanita de a o intalni pe cea cu adevarat destinata lui, o proiectase in mintea lui pe Mariana ca fiind aleasa? Daca acea persoana nu e Mariana. „Nu, nu e cu putinta sa nu fie ea, este imposibil sa simt atatea pentru cineva cu totul necunoscut…”. In timp ce privea incremenit la acea fata, fara sa poata spune ceva, fata se intoarse spre el. Privirea i se indreptase spre baiatul cu ochii negri care statea proptit in usa.  Matei intalnise privirea ei: ” ce privire, ce ochii caprui inchis… nu, nu, nu e cu putinta… conturul buzelor…” gandi el. Fata  avea ochii caprui, iar sprancenele la fel ca si parul starns in coada, erau negre si  buzele  date cu un ruj rosu faceau echilibrul intre pielea ei alba si parul ngreu. Era imbracata intr-un palton negru, cizme negre, pantaloni albi si un fular de asemenea alb ce ii acoperea gatul, aceste haine ii puneau in evidenta pielea de un alb mai rar printre persoane, parea delicata ca o floare de primavara. Ea  privi din ce in ce mai curioasa spre Matei si luandu-si bagajul pornise spre usa. Matei nu realiza ca blocheaza usa si ca sta in calea fetei care voia sa plece; aceasta se opri in fata lui la cativa pasi distanta si zambi.

– Crezi ca poti sa-mi dai voie sa ies? intrebase ea zambind in continuare de parca nu s-ar fi intamplat nimic.

Matei se incurca o clipa, era prins in cercetarea atenta a acestei fete, ce frumoasa era! Ce simplu i se adresase. Insa constiinta sa rectionase indata ” Ce faci? Da-te la o parte, fata vrea sa treaca….! Dar nuuu! Intreab-o mai intai cum se numeste haide!  nu mai sta!”

– Da, pai… iarta-ma, sunt distrat…, si se daduse la o parte facandu-i loc sa iasa.

– Nu-i nimic, spuse fata, inteleg perfect. Apoi pornise sa iasa.

Matei se panicase, ea pleaca, iar el nu apucase sa o intrebe numele ei. Nu se poate, gandi el ” Nu poti pleca…”

– Stai te rog o clipa… zise el intr-un suflet. Fata se speriase si tresarise, insa se intorse din drum. Scuza-ma, as vrea sa te intreb ceva foarte important… continua el.

– Desigur, spune.

– Pai sti… daca nu ma insel… cred ca tu esti Mariana Ionescu, sti… bunicul tau te cauta si de aceea…. incepuse baiatul sa se scuze, vocea ii tremura.

– Da eu sunt. Dar de unde ma cunosti? Sau pe bunicul meu? A patit ceva el ? Spune-mi repedee! Incepuse fata agitata si se repezise la baiat sa-l stranga de maini in disprerarea de a afla ce se intamplase cu bunicul ei. Matei tresarise la atingerea delicata a fetei, se pierduse in privirea ei ingrijorata, in ochii ei atat de frumosi.

– Te rog, spune-mi il ruga in continuare fata.

– Nu, nu, nu i s-a intamplat nimic. Stai linistita, el e bine, doar ca era ingrijorat pentru ca inca nu ai ajuns iar eu am promis sa il ajut sa te gaseasca. Fata se calmase, o roseata ii aparuse in obrajii, se rusinase ca il zdruncinase pe baiat in felul acela.

– Ce bine, exclamase ea! Pentru o clipa am crezut… am crezut… ca i se intamplase ceva. Si dadu din cap ca si cand ar fi vrut sa alunge un gand urat. Imi pare rau pentru reactia mea…

– Nu e nimic, e de inteles. Si… deci… pe mine ma cheama Matei. Incepuse baiatul, ferindu-se oarecum de privirea ei.

– Ah! Imi pare rau, ce nepoliticos din partea mea. Desigur, tu Matei eu Mariana. Imi pare bine, dar foarte bine de cunostiinta, zise fata cu un entuziasm vizibil si un zambet mai frumos decat la inceput. Pai cred ca ar cam trebui sa plec, ma duc acasa.

– Cum adica pleci acasa? Intreba-se  panicat Matei. Nu se poate sa pleci… nu inca. Zise el, insa intalnind privirea ei confuza, isi daduse seama ca era o greseala ceea ce tocmai facuse. Nu poti pleca pentru ca… inca nu l-ai vazut pe bunicul tau. Crede-ma e atat de ingrijorat si mai ales nerabdator sa te vada. Nu poti pleca.

Desi motivele pentru care nu dorea ca ea sa plece erau cu totul altele, fata il crezuse si cu un simtamat de pura simpatie pentru el ii explicase ce voia sa zica cu plecatul acasa.

– Plec acasa. Acasa, acasa la bunicul, acolo e adevarata mea casa, si apoi nu as putea sa vin aici si sa nu trec pe la el, intelegi? Trebuie sa plec totusi…

– Desigur, scuze… zise el cam incurcat.

– Pai… sper sa ne mai intalnim… spuse fata senin si zambi din toata inima.

Matei mai voise sa ii spuna ceva insa ii era frica, frica ca sa nu ii fie pe plac  Marianei.  „Cum sa fiu asa de agitat in fata ei, cum sa observe slabicunea aceasta? Daca ar sti simtamintele mele… Nu e cu putinta…. Macar e bine ca  e in regula si ca a ajuns aici cu bine… Da… e frumoasa, chiar e frumoasa” gandindu-se la toate acestea , Matei intrase in camera lui prabusindu-se in fotoliul de langa semineu, simtindu-se epuizat….insa simtindu-se bine, fericit ca o cunoscuse pe Mariana.

Baiatul acesta, Matei Pavel, trecuse prin cateva dezamagiri, are un suflet ranit si o minte otravita de raul lumii, insa desi sufletul lui e plin de rani, inca exista vointa de a se vindeca, inca exista hotararea de a uita si a incepe o viata mai buna, o viata departe de atat rau. Nu crede ca ar putea schimba lumea,se considera fara o putere atat de mare, desi e un tip inteligent si ar putea, daca si-ar propune , sa realizeze multe. Insa e descurajat si fara putere de lupta. Si-ar dori sa fie mai puternic, si-ar dori sa fie mai nepasator in legatura cu atatea lucruri. Stie exact ce vrea de la viata, iar cu spiritul de intreprinzator pe care il are, visele lui ar putea sa devina realitate . Necunoscutul il atrage, fara sa stie ce-l asteapta se avanta  la drum. E greu sa ajungi sa-l cunosti, stie sa-si ascunda adevarata personaliatate sub masca baiatului dur si incomprehensibil, e de fapt un romantic incurabil dar duritatea nu il lasa sa-si exteriorizeze adevaratele sentimente. Pretuieste adevaratele valori, bunatatea, intelepciunea, sinceritatea,altruismul, omenia.  Sufletul sau tanar si atat de incercat era din nou fragil, doar din cauza acestui nou sentiment, faptul ca a cunoscut-o pe Mariana era pentru el mai mult decat putea intelege.

Stand pe fotoliu privise la fereastra si spre bucuria lui fulgi mari si desi de zapada cadeau. Priviea fascinat jocul lor  si incercand sa inteleaga ceva din ce se intamplase azi adormise adanc , asa cum nu mai dormise de atat de mult timp. In sfarsit un somn linistit dupa atatea nopti grele.

Si toate astea s-au intamplat intr-o singur zi. Atatea simtaminte… 19 decembrie ziua lui. Ninge.

…..Citeste si:       O poveste fara titlu I