O poveste fara titlu (II)

Matei nu simtise nicodata cate simtise in acel moment.  Avea in fata lui, in imaginatia lui, in feeria lui pe ea. Un sentiment cu totul necunoscut il cuprinse, sentimentul de fericire. Nu avea in conceptie decat un fals al acestui sentiment, o mica idee despre fericire. Simplul fapt ca aceea fata exista cu adevarat, mai ales ca se afla la cativa pasi distanta, ca este bine, il facea si pe el sa se simta bine.  Apoi, o teama ii traversa corpul. Daca in dorinta lui nestapanita de a o intalni pe cea cu adevarat destinata lui, o proiectase in mintea lui pe Mariana ca fiind aleasa? Daca acea persoana nu e Mariana. „Nu, nu e cu putinta sa nu fie ea, este imposibil sa simt atatea pentru cineva cu totul necunoscut…”. In timp ce privea incremenit la acea fata, fara sa poata spune ceva, fata se intoarse spre el. Privirea i se indreptase spre baiatul cu ochii negri care statea proptit in usa.  Matei intalnise privirea ei: ” ce privire, ce ochii caprui inchis… nu, nu, nu e cu putinta… conturul buzelor…” gandi el. Fata  avea ochii caprui, iar sprancenele la fel ca si parul starns in coada, erau negre si  buzele  date cu un ruj rosu faceau echilibrul intre pielea ei alba si parul ngreu. Era imbracata intr-un palton negru, cizme negre, pantaloni albi si un fular de asemenea alb ce ii acoperea gatul, aceste haine ii puneau in evidenta pielea de un alb mai rar printre persoane, parea delicata ca o floare de primavara. Ea  privi din ce in ce mai curioasa spre Matei si luandu-si bagajul pornise spre usa. Matei nu realiza ca blocheaza usa si ca sta in calea fetei care voia sa plece; aceasta se opri in fata lui la cativa pasi distanta si zambi.

– Crezi ca poti sa-mi dai voie sa ies? intrebase ea zambind in continuare de parca nu s-ar fi intamplat nimic.

Matei se incurca o clipa, era prins in cercetarea atenta a acestei fete, ce frumoasa era! Ce simplu i se adresase. Insa constiinta sa rectionase indata ” Ce faci? Da-te la o parte, fata vrea sa treaca….! Dar nuuu! Intreab-o mai intai cum se numeste haide!  nu mai sta!”

– Da, pai… iarta-ma, sunt distrat…, si se daduse la o parte facandu-i loc sa iasa.

– Nu-i nimic, spuse fata, inteleg perfect. Apoi pornise sa iasa.

Matei se panicase, ea pleaca, iar el nu apucase sa o intrebe numele ei. Nu se poate, gandi el ” Nu poti pleca…”

– Stai te rog o clipa… zise el intr-un suflet. Fata se speriase si tresarise, insa se intorse din drum. Scuza-ma, as vrea sa te intreb ceva foarte important… continua el.

– Desigur, spune.

– Pai sti… daca nu ma insel… cred ca tu esti Mariana Ionescu, sti… bunicul tau te cauta si de aceea…. incepuse baiatul sa se scuze, vocea ii tremura.

– Da eu sunt. Dar de unde ma cunosti? Sau pe bunicul meu? A patit ceva el ? Spune-mi repedee! Incepuse fata agitata si se repezise la baiat sa-l stranga de maini in disprerarea de a afla ce se intamplase cu bunicul ei. Matei tresarise la atingerea delicata a fetei, se pierduse in privirea ei ingrijorata, in ochii ei atat de frumosi.

– Te rog, spune-mi il ruga in continuare fata.

– Nu, nu, nu i s-a intamplat nimic. Stai linistita, el e bine, doar ca era ingrijorat pentru ca inca nu ai ajuns iar eu am promis sa il ajut sa te gaseasca. Fata se calmase, o roseata ii aparuse in obrajii, se rusinase ca il zdruncinase pe baiat in felul acela.

– Ce bine, exclamase ea! Pentru o clipa am crezut… am crezut… ca i se intamplase ceva. Si dadu din cap ca si cand ar fi vrut sa alunge un gand urat. Imi pare rau pentru reactia mea…

– Nu e nimic, e de inteles. Si… deci… pe mine ma cheama Matei. Incepuse baiatul, ferindu-se oarecum de privirea ei.

– Ah! Imi pare rau, ce nepoliticos din partea mea. Desigur, tu Matei eu Mariana. Imi pare bine, dar foarte bine de cunostiinta, zise fata cu un entuziasm vizibil si un zambet mai frumos decat la inceput. Pai cred ca ar cam trebui sa plec, ma duc acasa.

– Cum adica pleci acasa? Intreba-se  panicat Matei. Nu se poate sa pleci… nu inca. Zise el, insa intalnind privirea ei confuza, isi daduse seama ca era o greseala ceea ce tocmai facuse. Nu poti pleca pentru ca… inca nu l-ai vazut pe bunicul tau. Crede-ma e atat de ingrijorat si mai ales nerabdator sa te vada. Nu poti pleca.

Desi motivele pentru care nu dorea ca ea sa plece erau cu totul altele, fata il crezuse si cu un simtamat de pura simpatie pentru el ii explicase ce voia sa zica cu plecatul acasa.

– Plec acasa. Acasa, acasa la bunicul, acolo e adevarata mea casa, si apoi nu as putea sa vin aici si sa nu trec pe la el, intelegi? Trebuie sa plec totusi…

– Desigur, scuze… zise el cam incurcat.

– Pai… sper sa ne mai intalnim… spuse fata senin si zambi din toata inima.

Matei mai voise sa ii spuna ceva insa ii era frica, frica ca sa nu ii fie pe plac  Marianei.  „Cum sa fiu asa de agitat in fata ei, cum sa observe slabicunea aceasta? Daca ar sti simtamintele mele… Nu e cu putinta…. Macar e bine ca  e in regula si ca a ajuns aici cu bine… Da… e frumoasa, chiar e frumoasa” gandindu-se la toate acestea , Matei intrase in camera lui prabusindu-se in fotoliul de langa semineu, simtindu-se epuizat….insa simtindu-se bine, fericit ca o cunoscuse pe Mariana.

Baiatul acesta, Matei Pavel, trecuse prin cateva dezamagiri, are un suflet ranit si o minte otravita de raul lumii, insa desi sufletul lui e plin de rani, inca exista vointa de a se vindeca, inca exista hotararea de a uita si a incepe o viata mai buna, o viata departe de atat rau. Nu crede ca ar putea schimba lumea,se considera fara o putere atat de mare, desi e un tip inteligent si ar putea, daca si-ar propune , sa realizeze multe. Insa e descurajat si fara putere de lupta. Si-ar dori sa fie mai puternic, si-ar dori sa fie mai nepasator in legatura cu atatea lucruri. Stie exact ce vrea de la viata, iar cu spiritul de intreprinzator pe care il are, visele lui ar putea sa devina realitate . Necunoscutul il atrage, fara sa stie ce-l asteapta se avanta  la drum. E greu sa ajungi sa-l cunosti, stie sa-si ascunda adevarata personaliatate sub masca baiatului dur si incomprehensibil, e de fapt un romantic incurabil dar duritatea nu il lasa sa-si exteriorizeze adevaratele sentimente. Pretuieste adevaratele valori, bunatatea, intelepciunea, sinceritatea,altruismul, omenia.  Sufletul sau tanar si atat de incercat era din nou fragil, doar din cauza acestui nou sentiment, faptul ca a cunoscut-o pe Mariana era pentru el mai mult decat putea intelege.

Stand pe fotoliu privise la fereastra si spre bucuria lui fulgi mari si desi de zapada cadeau. Priviea fascinat jocul lor  si incercand sa inteleaga ceva din ce se intamplase azi adormise adanc , asa cum nu mai dormise de atat de mult timp. In sfarsit un somn linistit dupa atatea nopti grele.

Si toate astea s-au intamplat intr-o singur zi. Atatea simtaminte… 19 decembrie ziua lui. Ninge.

…..Citeste si:       O poveste fara titlu I

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s