Zbor in jos


Din biblioteca judeteana iesise o fata. Parea cumva tulburata ca si cum ceva sau cineva ar fi ranit-o intr-atat incat corpul ei sa inceteze sa mai simta vreo durere. Telefonul ei suna. Privirea i se incrunta, asculta cu atentie o voce atat de cunoscuta ei si in acelasi timp gandindu-se cat de mult se inselase in privinta a atat de multe lucruri.

Trebuia sa traverseze o sosea, insa se grabea iar neatentia o costase. In timp ce traversa o masina o lovise din plin.Impactul fusese prea puternic, fata cazuse la pamant.

Cateva minute mai apoi avu simtire, atat ii trebui sa se trezeasca. Deschise ochii si prvise in jur, o multime de oamenii s-au adunat in jurul ei, in timp ce cativa medici incercau sa o readuca la viata. “ Ce se intampla?” isi zise fata. Privise in jur si vedea ca toata lumea ramanea in urma, cumva zbura, cumva se indeparta din ce in ce mai mult de acea multime. Realizase ca cea pe care medici incercau sa readuca la viata era ea si ca ea privea la propria scena a mortii.

Sufletul ei isi lua zborul, un zbor lin si atat de linistit.

Ajunse in cer, gandea ea. Acolo vazuse o poarta imensa alba si nimic altceva in jur. Privea pierduta imprejurul ei, insa nu era nimic care ar putea sa-i spuna ce ar putea sa faca. Usile acelei imense porti se deschideau incet scotand un zgomot infernal.

Ah, cat de urat scartaie aceasta poarta. Nu a mai fost deschisa de foarte mult timp sa sti… spuse o persoana cu un glas bland menit sa te linisteasca.

Fata privea nedumerita la aceea persoana intrebandu-se cine ar putea fi.

Sunt Sf. Petru si te afli la portile Paradisului, spuse din nou acea persoana.

Mirarea si surprinderea fetei erau perfect vizibile.

Cum te numesti? intrebase Sf. Petru desi era evident ca era o intrebare fara rost.

Nu… nu stiu… spuse fata, atat de surprinsa ca nu stia cine este. Cautand in mintea ei, realizase ca nu stie absolut nimic despre ea, cine este, de unde vine. Cum se poate? Nu-mi amintesc nimic…

Asta pentru ca nu traiesti, nu existi. Insa se pare ca viata ta e acum la cumpana, va trebui sa alegi intre a fi fericita aici in paradis, dar fara sa cunosti deosebire intre sentimentele iubire, prietenie, bunatate, sentimentul de bine si a te intoarce inapoi pe pamant la viata ta atat de complicata.

Speriata inca de faptul ca uitase tot, privea spre Sf Petru fara sa scoata un cuvant.

Paradisul exista cu adevarat? Nu exista rai si iad? Intrebase ea cu voce tremuranda.

Nu exista rai si iad, exista doar bine si rau, daca ai facut bine, daca ai fost o persoana buna in viata ta atunci ajungi in Paradis insa daca ai facut rele si ai uitat sa iubesti semenul tau ca pe tine insuti te vei intoarce pe pamant pentru a-ti rascumpara greselile. Dumnezeu iubeste atat de mult omul incat nu ar putea sa faca asa o delimitare : rai pentru cei buni si iad pentru cei rai, asa ca cei care nu au dus o viata buna se intorc pe pamant sa traiasca inca o data si inca o data de atatea ori cate este nevoie pentru a- ti rascumpara greselile. Sufletul care se reintoarce pe pamanat este mai greu, este mai dificil, sufera mai mult si resimte greutatile vietii pe pamant permanent. Cea mai rea pedeapsa pentru om este accea de a-si trai viata si de a avea libertatea sa o traiasca pe constiinta si vina lui. Sufletul tau e un suflet batran. Ai gresit mult in alte vietii insa aceasta a fost cea mai grea dintre toate. Ti-ai rascumparat greselile si acum esti un suflet curat. Ai alegerea: zbori in sus? Spre paradis ? Sau zbor in jos? Alegi viata pe pamanat alaturi de toti cei pe care ii iubesti?

Ascultand cu luare aminte vocea blanda a Sf. Petru fata cazuse in genunchi si privind la mainile ei isi aduse aminte de atingerea calda a unei persoane, apoi auzise un strigat: “Vino inapoi. Avem nevoie de tine. Eu am nevoie de tine…!”. Se cutremurase simtind fiorii ce o trecusera la auzul acelei vocii. Apoi isi aduse aminte de mama ei, de familia ei, de prietenii ei, de noptiile cand statea si privea la cerul senin si la luna atat de adorata de ea. Isi aminti cat de frumoasa e gandirea omului cate lucruri ascunse poate avea, cate locuri frumoase exista pe pamant si ca oricate greutati ar avea aceasta viata pamanteasca totul se merita. Frumusetea vietii pe pamant nu poate fi comparata cu nicio alta fericire. Fericirea de a trai nu se compara cu nicio fericire paradisiaca.

Cu lacrimi in ochii fata se ridicase si se indreptase spre Sf. Petru si ii spuse:

Vreau sa ma intorc, mi-am adus aminte, vreau sa traiesc, vreau sa iubesc si mai important nu vreau ca cei dragi sa sufere. Vreau zbor in jos, cu pretul pe care trebuie sa il platesc, viata pe care o voi infrunta. Voi reusi.

Sf. Petru zambise si in sinea lui stia ca asta va alege fata. Si usa incepuse sa se inchida din nou cu un zgomot infernal.

Sufletul fetei se indreptase spre pamant. In cateva clipe monitorul cardiac incepuse sa dea semne de viata.

Traieste! Spuse unul dintre paramedici.

Slava Domnului! Raspunse un baiat care plangea si tinea stransa mana fetei.

Fata deschise ochii. La capul ei statea acel baiat.

Multumesc ca ai ales sa ramai cu mine…

Am ales cu adevarat bine… spuse fata in soapta.

Uneori e nevoie de o intamplare puternica care sa te marcheze pentru ca sa te faca sa vezi adevaratele valori ale vietii. Mereu ai de ales. Tu ce alegi? Zbor in suss au zbor in jos?

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Zbor in jos&8221;

  1. me and my thaughts... zice:

    mda..avem multe optiuni si totusi putine…..multe cai si totusi una singura de urmat…multe persoane in jurul nostru care ne vor binele; si totusi putine care cred asta cu adevarat….
    asa ca trebuie doar sa faci alegerea potrivita la timpul potrivit,sa iti alegi calea,persoanele pe care vrei sa le ai in jurul tau mereu si care sti ca nu te vor dezamagi oricare ar fi optiunea, calea si alegerea ta….:*kiss

  2. in fine...nu conteaza... zice:

    …cred ca toata lumea e de acord cu tot ceea ce ai scris aici.”Viata e frumoasa,viata merita traita”.Poate asa e,dar atuci de ce nimeni nu o face cu adevarat??De ce suntem asa pierduti printre problemele zilnice,probleme fara rost,de altfel,care ne vor capta atentia cat timp?O zi,o saptamana,o luna poate,care apoi trec…Si ajungi intr-un punct cand iti dai seama ca toata viata ai alergat dupa lucruri marunte ssi n-ai trait deloc.Si apoi regreti…Insa doar atat.Pentru ca realizezi ca nu mai poti schimba nimic…Asta e adevarata tragedie.Si totusi….zbor in jos:X

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s