Treci de la un gand la altul…..?

Atâţia oamenii încearcă, de atâta timp, să dea o definiţie iubirii. Oh! dar cine se încumeta să înfrunte o aşa mare povară? Povară grea a acestei ştiinţe. Însă iubirea e o ştiinţă? Nu, nu ai putea spune că iubirea e o ştiinţă niciodată, ea nu e exactă, e mereu surprinzătoare şi depinde atât de mult de natură sufletului omului care o simte. Nu vei găsi pe tot pământul două iubiri asemănătoare, toţi iubim într-un fel diferit.

Am încercat să mă gândesc la ce ar putea să însemne iubirea. Mărturisesc că e un gând care mă copleşeşte şi chiar dacă aş încerca ştiu că nu am cum să explic acest sentiment. Fiecare din noi simte iubire, poate nu iubire pentru ea/el care va fi sufletul tău, ci doar iubire pentru familie, prieteni, animale, cărţi şi atât de multe alte lucruri lumeşti.

Cineva foarte drag, mi-a explicat semnificaţia în a stă de unul singur chiar şi cinci minute, singur cu gândurile tale. E aşa o tortură să stai singur, să rămâi în linişte, în acel moment miile de gânduri invadează acea linişte, trebuie să ai un control puternic. Însă mintea mea e aşa haotica şi atunci răgazul pe care mi-l acord, de a stă singură în linişte e rar. Am pornit de la iubire şi uite am ajuns la gandirea. Cu toate astea ideea era iniţial alta.

Voiam cumva să scriu despre felul cum viaţă ar trebui trăită, cum nu ai voie să plângi, şi dacă cineva sau ceva te da jos din trenul vieţii, aleargă din toate puterile să te urci din nou în acel tren. Nu poţi astepata ca ceva să se pună în calea acelui tren şi să-l oprească pentru tine. Trebuie să alergi, trebuie să lupţi. Când în sfârşit ai reuşit, ai urcat în trenul vieţii prin mijloace cinstite, bune bucură-te, ia o pauză şi priveşte de la geam priveliştea ce ţi-o oferă. Viaţa te duce în locuri minunate, ai grijă să nu pierzi ce e important. În timpul acestei călători vei învăţa despre ţine, despre alţii, despre lume, priveşte ore în şir ceva ce te fascinează şi ascultă la nesfârşit o voce care îţi aduce numai linişte. Acel tren şti că se va opri, însă nu-ţi face griji penru asta, în momentul în care se va opri te aşteaptă o noua calatorie. Şi cum ştiu că ţi-e frică de acea călătorie (şi mie mi-este frică) crede că va fi bine. Dumnezeu ne iubeşte prea mult pentru a ne pregăti ceva rău după ce călătoria va lua sfârşit. Cred că dacă eşti bun ca persoană, dacă sufletul tău e bun totul va fi bine, şi viaţa are un mod ciudat de a-ţi arată asta în cele din urmă.

A! şi nu uita sa zambesti mereu!

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Treci de la un gand la altul…..?&8221;

  1. me zice:

    Da…viata are felul ei mai „dezordonat” -sa zicem asa- de a-ti da o explicatie plauzibila la toate incercarile la care te supune intetionat sau nu…unele ti le faci cu mana ta…
    imi place ce ai scris 🙂

  2. Nu imi imaginez cum ar arata viata mea fara iubirea pentru carti si familie, dar sincer chiar ma bucur pentru ca nu pot sa imi inchipui asa ceva.Gandurile sunt ca o avalansa in cele mai linistite momente, iar zambetul este cea mai pura si spontana trasatura de pe fata unei persoane, pacat ca in ultimul timp nu am mai vazut atat de multe zambete, oamenii sunt tristi si observ acest lucru in fiecare zi cand merg pe strada…:(

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s