O intamplare.

Fusesem într-o excursie zilele trecute. În Sibiu. E un oraş foarte frumos, în stil vechi… foarte vechi. Merită vizitat chiar şi doar pentru străzile înguste pentru că îţi dau senzaţia că te-ai afla într-unul din acele locuri din timpuri vechi când încă nu există tehnologia …
La întoarcere am intrat într-un mall. La un moment dat plimbându-ne am văzut un Anticariat chiar în mijloc.  Erau multe cărţi vechi… aşezate pe rafturi noi. Ceea ce mi se părea ciudat era ca un anticariat să se afle în mijlocul mall-ului. Era o singură persoană uitându-se printre rafturi. M-am apropiat şi citeam cotoarele diferitelor cărţi. Era doar literatură veche, literatură adevărată şi nu cărţile care apar acuma ,atât de diferite… Am observat că majoritatea cărţilor erau de la editura Biblioteca Pentru Toţi. Nu ştiu de ce, dar eram atât de sigură că locul acelui anticariat nu era într-un mall ci undeva pe o străduţă veche… undeva între clădiri, undeva unde merg să caute acel loc doar persoanele carora le păsa şi cărora le face plăcere să citească o carte bună fără să le pese că are cotorul puţin rupt sau că miroase a stătut şi a hârtie foarte veche… Voiam să-i spun acelei vânzătoare că ar fi mult mai bine dacă s-ar muta din mall sau aşa ceva, dar privirea ei mi-a dat de înţeles că ştie la fel de bine că nu ar trebui să fie acolo. Totuşi poate e bine că e acolo, poate reuşeşte să mai atragă lumea…

Anunțuri

Aş vrea…

Aş vrea…

Să pot ajuta un prieten mai mult. Chiar dacă mă simt ca şi cum nu pot face nimic nu e posibil să fiu chir aşa inutilă… Vreau să fac ceva ca acel prieten să fie mai bine… Niciodată un suflet chinuit nu poate să nu lase măcar o urmă că suferă… chiar şi prin simpla muşcare de buză poţi să-ţi dai seama că ceva nu e în regulă…

Iar eu…

Nu pot să fac faţă la presiune, trebuie să fiu lăsată singură să mă gândesc, să respir. Atunci când încerci să uiţi şi nu poţi ce faci? Nopţi în care nu poţi dormi, apăsarea aceea puternică din pieptul tău, sau nodul din gât care apare atunci când îţi aminteşti, când te gândeşti, când asculţi o melodie, când scrii pentru tine…

Cum presupui?

Te strânge tare în braţe şi îţi da senzaţia că te poate proteja de orice, chiar şi de tine însuţi. Totuşi simţi că nu e îndeajuns.
– Cât de tare vrei să te îmbrăţişez? zise el.
Iar tu taci. Poate ai crede că există o metodă mai bună să-l simţi mai aproape decât este în acel moment. Şi e prima data când te simţi atât de în siguranţă. E un sentiment rar? O simplă îmbrăţişare care cuprinde întreaga ta fiinţă poate crea acele sentimente atât de auzite şi citite dar niciodată simţite cu acea intensitate?
Cum poţi presupune că lăsând în viaţă ta o anumită persoană poate vei putea să uiţi o altă persoană care ţi-a făcut rău. Însă în egoismul tău te prinzi de ideea că poate noi sentimente vor înlocui pe cele vechi…