Iarna ţine cu mine

Sunt atât de multe în sufletul meu. Afară e de o frumuseţe încântătoare. Cine ar fi zis că la sfârşit de februarie ar ninge atât de mult şi atât de tare încât zăpada a acoperit totul. Toată lumea aşteaptă să se încheie iarna aceasta, toţi vor soare şi primăvară, toţi vor ca iarna şi frigul ei să dispară însă ea se încăpăţânează şi mai rezistă până când primele raze puternice de soare o vor nimici. Ea ţine cu mine. Ea e a mea…

Afară e frumos şi bine. Afară.  E frumos pentru că totul pare magic, iar farmecul iernii îmi cuprinde întreaga fiinţă şi stând la căldură cu o carte în mână privesc jocul fulgilor la fereastră.  În aparenţă şi eu sunt bine, pentru toţi sunt bine. Şi dacă aş încerca să spun că nu sunt bine nu cred că mulţi m-ar crede. Afară. Însă simt cum nu-mi găsesc cuvintele, cum nu-mi pot explica sentimentele, cum nu pot să rostesc unele cuvinte şi chiar dacă încerc să spun, să spun cu voce tare că mă doare, nu pot. Cred că dacă o spun tare, atunci va durea şi mai tare, ar fi ca o confirmare ca acel gol e cu adevarat acolo, in sufletul meu. Mai bine tac. Ce dacă lacrimile se luptă să iasă? Nu se pot lupta cu mine, nu intotdeauna…

Ninge mărunt şi foarte repede.

Mic tratat de citate 1

Magia literaturii este că fiecare scriitor, poet, povestitor îţi transmite măcar un gând, o idee, o impresie, o emoţie, o schimbare în sufletul tău de om. Să zicem că citeşti o carte. Scriitorul a găsit o modalitate de a-şi expune sentimentele în mod direct sau indirect prin cuvinte, mai multe cuvinte. „La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul”, de ce nu am începe acest mic tratat cu un citat din cartea cea mai imporantă : Bibila?
Fiecare din noi a citit o carte şi fiecare a găsit în ea măcar un rând în care se exprimă un sentiment, o emoţie care a făcut să-l vrem permanent în viaţă noastră.Astfel există citate şi citate menite să ne ajute în viaţă. Cred cu tărie că cine se dedică scrisului, acela are ceva de împărtăşit lumii, iar lumea trebuie doar să deschidă o carte cu gândul că va descoperii acolo ceva ce nu ştia, ceva ce îi va schimba viaţa, pate chiar gândirea.
Din marile şi multele comori ale literaturii, atât cât am reuşit până acum să citesc, am ales câteva citate care mie mi-au transmis ceva o emoţie, un gând nou, un sentiment, o impresie care m-au făcut să râd, să plâng, care m-au schimbat.

„Lumea asta e nemaipomenit de frumoasă” scria Mircea Marin, câteva cuvinte care te fac să visezi cu ochii deschişi la frumuseţea lumii, la tot ce Dumnezeu a creat. Şi sunt atât de multe încât nu-mi pot imagina că există cineva care nu are curiozitatea să descopere frumuseţea lumii.

„Două lucruri umplu sufletul de o admiraţie so o veneraţie crescândă şi noua, în măsura în care reflectiea şi le întipăreşte şi se ataşează de ele: cerul înstelat deaspura mea şi legea morală din mine: spunea Kant.
O fată mergând pe stradă văzuse un bătrânel care privea cerul înstelat. Aceasta se pierduse şi era deja noapte.
– Bună seara, domnule, zise puţin speriată în timp ce privea la bătrân. Bătrânul vorbea de unul singur, ai fi zis că era senil însă uitându-te mai aproape se părea că vorbste cu stelele şi parcă evitând luna. Fata surâse şi scoase un sunet ce-i atrăsese atenţia bătrânului.
– Râzi de mine, fetiţo? spuse bătrânelul.
– Ah, nu! De ce evitaţi luna….? Adică de ce vă adresaţi doar stelelor, uitând de lună…?
– Eu ador luna, începuse bătrânul, dar iubesc stelele. Sufletul meu e plin de admiraţie pentru ele. Dar hai să nu vorbim despre mine. Pari pierdută şi legea morală din mine, mereu „crescândă şi nouă” îmi spune să te ajut… Pot?
– Kant spusese ceva asemănător… zise fata. Şi bătrânul zâmbise profund înduioşat.
Iar fata acceptase ajutorul. Poate dacă nu ştia acel frumos citat al lui Kant, nu ar fi acceptat ca un străin să o ajute.

Legea morală din noi trebuie să fie mereu prezentă. Doar aşa putem deveni buni oameni. Şi „…pentru că drumul spre iad e pavat cu bune intenţii” cum spunea Karl Marx, trebuie să ştim să ascultăm legea morală din noi care mereu e dictată de inimă şi minte.