Lanţul amintirilor

     Şti cum se întâmplă ca o zi întreagă să ţi-o petreci făcând câte ceva şi te pierzi în rutină dar îţi aminteşti de toţi cei pe care îi cunoşti? Se întâmplă să îţi aduci aminte de persoană iubită, prieteni în special şi poate chiar şi veri sau rude mai îndepărtate.  E straniu, cum nu vrei să te gândeşti la ei dar totuşi o faci, nevrând mintea îţi zboară la acea persoană, la acele persoane. Poate  ceva ce ai văzut ţi-a adus aminte, sau mintea ta  a luat-o pe câmpii şi ţi-ai amintit o întâmplare care începea de la o altă întâmplare şi aşa mintea ta se aglomerează şi te doare capul.

   Cu atât mai mult când o anumită persoană stăruie în mintea ta, te gândeşti inveitabil la acea persoană chiar şi dacă depui efort să te concentrezi la altceva. 

    Cred că poţi să-ţi controlezi corpul şi ceea ce spui, dar mintea nu poţi oricât de disciplinat ai fi, pur şi simplu te pierzi în mulţimea de gânduri care zboară unul de la altul cu o viteză mult prea mare ca tu să te dezmeticesti şi să analizazi cât e de bine ceea ce ai gândit. 

 

 Un adevărat lanţ al amintirilor (o mică asemănare caragialiana). 

 

 

Poţi spune că eşti fericit?

Zilele trecute am scris o scrisoare. De obicei scriu scrisori pentru o persoană dragă, scrisorile mele primesc răspuns mereu, din fericire. Şi azi m-am gândit că ar fi frumos să pot trimite scrisori cuiva aşa în stil vechi: cu poştă şi timbru şi aşa mai departe.

Pentru că în scrisoare venise vorba de fericire, am stat şi m-am gândit mai mult timp la această fericire. Sunt multe timpuri de fericire. Eu cred că fericirea e relativă şi depinde de foarte mulţi factori, cu precădere vârsta. Observ că azi fericirea mea ar putea fi legată de ceva material, iar mâine poate fericirea mea va fi vederea unei fiinţe iubite, şi aşa mai departe. Mereu va exista ceva nou, ceva ce trebuie să ai. Sunt atât de multe dorinţe care odată împlinite îţi dau senzaţia falsă de fericire.

Şi atunci ce este fericirea?

Eu ştiu doar că fericirea trebuie să ţină de suflet. Dacă sufletul tău e mulţumit de viaţa care o ai, şi aici intră o mulţime detali precum persoana pe care o iubeşti, familia, prieteni, persoanele care te inconojoara şi mai ales tu ca persoană, ca om bun; atunci cred că poti afirma că eşti fericit. Şi mai cred că dacă oricare din detaliile de mai sus nu există în viaţa ta nu poţi fi fericit.

ţi dintre voi pot afirma cu sinceritate că sunteţi fericiţi?