Ionut Caragea – Ce tot te fofilezi?

ce tot te fofilezi în spatele cestii de cafea mademoiselle
îti vad degetul inelar pe buza fierbinte ghicind viitorul
si stii ca sunt bucatica de zahar ce se topeste
între aromele tale negre dulcea fericire

ce tot ne jucam de-a v-ati ascunselea în spatele cuvintelor timide
stiu ca esti omida de frunza mea avida sa ma dezgolesti
si-n fluture sa te înalti în geamate fâlfâitoare
îmi sucesti mintile si freamat de ma lovesc cu capul de pereti

îmi spui ca nu ma cunosti prea bine dar stii ca tot acolo o s-ajungem
hai sa mai flirtam un pic îmi place atât de mult preludiul asta o iau razna
deja în ochii tai fac un dus fierbinte iar tu ma freci cu sapunul pe spate
cu sânii afrodiziaci ce mi-au hranit de mic imaginatia prin reviste

este o harababura de idei în capul meu atât de mic acum atât de mare
îti cânt o sole mio ce zi minunata iveste printre pleoapele lacramioare
irisi înfloresc miliarde de stele pe tavanul ce dintr-o data dispare
undeva dincolo de realitatea ce este acum adevarul
pe care nu-l vei afla niciodata
univers

ce te tot fofilezi iubito privind ceasul de pe perete
nu vezi cum limbile atârna
între ele cucul si-a gasit cuib si intra si iese a mai trecut o ora
hai sa admiram împreuna dimineata cum creste si coboara
soarele rasare sare precum un cangur pe fereastra

stiu fata cuminte trebuie sa ajungi acasa când se crapa de ziua
acelasi pretext cu parinti severi dar asa de profani sfinti
îti zic si acum spala-te pe ochi si pe dinti la culcare
norocul meu balconul sub care te astept
într-o scapare cu bratele întinse

asa ca da-le dracului pe toate sperietorile de ciori
hai sa manânci porumb fiert
o sa te-nfulec coapta din cap pâna-n picioare
esti numai pop-corn de saruturi
si o sa gustam si crema de zahar ars delicatesa de la urma
de urma n-o sa mai ramâna nici o picatura-n gura de rai
muscând din humusul tau

ce tot te fofilezi cucoana nu mai esti mademoiselle de-altadata
acuma degetul inelar îti clantane de nerabdare
esti atât de previzibila si fac din nou pe prostul
si te întreb daca e dulce cafeaua
si îmi raspunzi ah desteptule este atât de amara
hai sa nu ne mai fofilam si sa o bem fierbinte dulce
ca a câta oara

Anunțuri

Poţi să-ţi închipui o iubire aşa de mare?

Poţi să-ţi închipui o iubire aşa de mare? O iubire atât de puternică încât să te transforme complet fizic şi mental. O dragoste care să te facă mai bun, un om mai bun decât eşti. Să auzi din gura persoanei iubite : „mă faci să fiu un om mai bun…” , iar inima ta să tresare la fiecare cuvânt atât de puternic… Şi să iubeşti atât de tare încât să nu poţi să exprimi în cuvinte ceea ce simţi…  ca şi cum… ai vrea să fie cu tine cu atâta ardoare încât ai vrea să faci parte din fiinţa lui.

Cum să te aştepţi la mai puţin de la persoana iubită? Cum să te aştepţi la mai puţin de la viaţă, când şti că se poate, când şti că există? Există o astfel de iubire şi refuz să cred că nu aş putea găsi o astfel de iubire.

Sunt atât de dezamgită de mine, de tot, eu sunt responsabilă pentru ce simt acum. Pentru că am acceptat puţin şi minunat la început vrăjită de iubirea ce o simt, dar pe termen lung ştiu că nu asta vreau. Nu atâta timp cât nu e o iubire în doi, cât nu e dragoste reciprocă. Sunt atât de dezamăgită şi nu e bine să simt asta. Toată lumea spune că pentru iubire e nevoie de timp şi înţelegere, şi că iubirea vine pe parcurs, dar nu e aşa. De fapt poate e aşa doar în cazul unei iubiri superficiale, platonice sau pur şi simplu dorinţa de a avea pe cineva lângă tine. Dar o asemenea iubire, despre care vorbesc acum, nu poate să vină în timp… strălucirea ei trebuie să apară măcar puţin la început, trebuie să simţi că persoana pe care tocmai ai văzut-o are acel ceva după care tânjeşti. Ştiu că trebuie să ai lucruri în comun şi să te înţelegi cu persoana iubită dar în fond totul se reduce la câteva cuvinte şi o privire care poate vedea dincolo de imaginea afişată. Şi dacă nu pot avea o asemenea iubire nu ştiu dacă pot să trăiesc lângă cineva care îmi oferă mai puţin, mai puţin de o dragoste atât de mare încât să mă facă să fiu un om mai bun…

Poţi să-ţi închipui o iubire aşa de mare?

Nu… nu poţi încă. Eu nu pot încă…

Compromis?

It’s not always rainbows and butterflies

  It’s compromise that moves us along” 

                 spun versurile unei melodi frumoase. 

    Hm… compromisul e un lucru bun. Dar când încăpăţânarea îşi are locul ei în fire, atunci nu existăşanse de a ajunge la un compromis.

   Persoanele din jurul nostru în general se comportă altfel decât sunt cu adevărat. Şi eu mă comport diferit cu alţi, de fapt depinde în general de răspunsul pe care îl primesc. E un fel de simtamint reciproc, şi totuşi mereu îmi zic să mă port bine chiar dacă nu ar fi în egală măsurăşi pentru persoana respectivă. Am citit undeva că trebuie să ierţi, să ierţi necondiţionat persoana iubită. Desigur, sunt de acord dar toate au o limită. Şi nu e atât de greu să ierţi pe cât e de greu să uiţi ce te-a făcut să simţi acea persoană.

   Poţi să fi fericit în aparenţă şi să te simţi groznic pe dinăuntru? Se pot masca astfel de simţăminte? Nu ar trebui ca măcar cei apropiaţi săşi dea seama de asta? Sau doar te prefaci mult prea bine. 

  “  – Stii de ce oamenii se poartă frumos unii cu alţii?

                    –  Oh, da, o ştiu pe asta. Pentru că oamenii sunt buni, decenţi şi le pasă. Ori asta, ori sunt laşi. Dacă mă port urât cu tine, o să te porţi şi tu urât cu mine. Distrugere reciproc garantată.” Cât e de adevărat…

      Dar hai să nu gândim aşa pesimist. Întotdeauna e loc de o schimbare şi întotdeauna trebuie să crezi că va exista o schimbare. Trebuie să ai încredere…